Pasta cremoasa de mazare sau pate de mazare

Pasta cremoasa de mazare sau pate de mazare

Pentru iubitorii de mazare, printre care ma numar si eu, am pregatit o reteta delicioasa. O pasta fina si cremoasa, perfecta pentru o felie de paine prajita. Daca nu va place gustul dulceag al mazarii, atunci s-ar putea ca aceasta reteta sa nu fie chiar pe gustul dumneavoastra. Totusi, va incurajez sa incercati reteta intr-o cantitate mai mica. S-ar putea sa va surprinda intr-un mod placut. Prima data am incercat pasta aceasta cand mi-a ramas o mana de mazare de la o alta reteta. Nu avea rost sa pun o cantitate asa de mica inapoi in congelator, asa ca m-am gandit ca cel mai usor ar fi sa o transform in ceva delicios. Acest pate din mazare este gata in cinci minute.

Pasta cremoasa de mazare sau pate de mazare:

  • 400 gr de mazare fiarta
  • 2 linguri de pasta de susan/tahini
  • 2 linguri de ulei de masline
  • Zeama de la jumatate de lamaie
  • 2 catei de usturoi
  • Sare si piper
  • Optional: 2 crengute de menta

Toate aceste ingrediente le-am pus intr-un bol mai adanc si cu ajutorul blenderului vertical le-am transformat intr-o pasta fina. Sarea se piperul se adauga dupa gust. Daca doriti ca pasta sa aiba o consistenta mai fluida, adaugati doua – trei linguri de apa. Daca doriti, mai puteti adauga suc de lamaie. Mie mi se pare ca menta merge de minune cu mazarea, dar pasta va iesi buna si fara menta. Am incercat ambele variante si am fost multumita de rezultate.

Cum se face pasta de susan sau tahini?

  • 200 gr de susan
  • 100-120 ml de ulei de floarea soarelui sau ulei de susan
  • Sare (un varf de lingurita)

Am incins o tigaie fara ulei si am pus susanul pentru doua-trei minute pe foc. Am amestecat in tot timpul acesta, pentru ca susanul sa nu se arda si sa nu se rumeneasca. Am stins focul si am transferat susanul intr-un bol pentru a se raci complet. Cand susanul s-a racit, l-am pus in vasul blenderului vertical si am adaugat sarea si jumatate din cantitatea de ulei. Cu ajutorul blenderului am transformat totul intr-o pasta fina si am continuat sa adaug ulei, pana am obtinut o consistenta fluida.

Aceasta pasta poate fi folosita pentru diferite retete, cea mai cunoscuta fiind reteta de humus.

Daca doriti sa pregatiti humus, va las o reteta gustoasa aici:

Humus cu crema de caju si salata de rodie

Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebookinstagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.

Pana la urmatoarea reteta eat well, be happy, love food!

 

 

4 Replies to "Pasta cremoasa de mazare sau pate de mazare"

  • comment-avatar
    Maria Molnar 1 martie 2018 (5:02)

    multumesc pentru noutati

    • comment-avatar
      Beatrice Singh 1 martie 2018 (6:21)

      Cu plăcere!😊

  • comment-avatar
    Manuela 2 martie 2018 (12:27)

    Am făcut panica!! A iesit foarte gustoasă si aspectuoasa . Este prima încercare neesuata de a face paine si.. multumesc!!!

    • comment-avatar
      Beatrice Singh 2 martie 2018 (16:25)

      Cu mare drag! Mă bucur mult sa aud asta! 😊😊

Leave a reply

Your email address will not be published.