Supa crema de zuchini sau dovlecei

Supa crema de zuchini sau dovlecel

Este sezonul dovleceilor. Cine are gradina e norocos, cine nu are, ii gaseste in piata la un pret foarte bun. In perioada asta in bucataria noastra se pregatesc chiftele, ciorba, orez, salata cu dovlecel, dovlecel pane, chiar si deserturi cu acest minunat aliment. Astazi am pregatit o supa crema delicioasa cu dovlecei si marar din gradina. Gustul este atat de bun, incat as manca aceasta supa si la micul dejun. Pentru aceasta supa este nevoie de cateva ingrediente simple.

Ingrediente si mod de preparare pentru supa crema de zuchini sau dovlecei:

  • 2 cepe mari
  • 6 catei de usturoi
  • 3 cartofi (aprox 700 gr) sau o ceasca de orez
  • 2 litri de apa
  • 2 kg de dovlecei sau zuchini
  • 300-400 ml de smantana lichida pentru gatit (eu am folosit de soia)
  • 2 legaturi de marar
  • Sare si piper dupa gust

Am curatat ceapa si usturoiul, le-am spalat, le-am tocat si le-am calit in doua linguri de ulei, cu putina sare. Dupa cinci minute am adaugat cartofii curatati si taiati cuburi mici, doi litri de apa si am asteptat sa fiarba 10 minute, dupa care am adaugat dovleceii spalati si taiati rondele. Cand dovleceii si cartofii au fost bine fierti am inchis focul. Am adaugat legaturile de marar, sare si piper si cu ajutorul blenderului vertical am transformat supa in crema. Am adaugat smantana si am mai blenduit putin supa.

Am servit supa crema de zuhicni sau dovlecei cu felii de zuchini usor prajit si cu marar proaspat.

Supa aceasta este delicioasa si rece, alaturi de cateva crutoane si neaparat cu marar proaspat. Mararul ii ofera o aroma excelenta si completeaza supa perfect.

Daca doriti sa evitati cartofii sau orezul din aceasta supa crema ea va iesi la fel de delicioasa. Totusi adaugati mai putina apa, din cauza ca dovleceii au deja un continut crescut de apa. Eu prefer sa folosesc cartofi pentru a obtine o consistenta mai cremoasa.

Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebookinstagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.

Pana la urmatoarea reteta eat well, be happy, love food!

No Replies to "Supa crema de zuchini sau dovlecei"

    Leave a reply

    Your email address will not be published.