Tort raw vegan delicios cu visine si cocos

Tort raw vegan delicios cu visine si cocos – un tort fresh cu doua straturi delicioase

Pentru ca sezonul cald a venit, iarba a inverzit, pomii sunt infloriti, iar parfumul lor mi-a umplut bine plamanii, am hotarat ca cel mai potrivit desert pentru weekendul acesta ar fi unul foarte fresh, light si usor de facut. Deci un desert fara coacere si de ce nu…vegan.

Anul trecut am facut acest tort pentru prima data, dar atunci i-am adaugat si un strat de ciocolata(din avocado). Facusem desertul pentru niste vizitatori, care l-au apreciat foarte mult. Eram in pana de idei, timpul era scurt si nu stiam cu ce i-as putea servi. Asa mi-a venit ideea unui tort cu visine – pentru ca acestea erau fructele pe care le aveam la indemana, cocos – pentru ca acesta rar lipseste din casa noastra si ciocolata din avocado – pentru ca hai sa fim seriosi…cui nu ii place ciocolata?!

De data aceasta m-am gandit totusi sa raman doar la doua straturi, unul cu visine si unul din cocos. Cu mici modificari, am ajuns la reteta pe care v-o scriu astazi.

Ingrediente pentru tort raw vegan delicios cu visine si cocos:

Din cantitatile pe care le prezint mai jos am facut un tort cu diametrul de 22 de cm si 4 monoportii facute in forma pentru briose.

Ingrediente pentru baza:

  • 200 gr de nuci romanesti
  • 100 gr de fulgi de cocos
  • 100 gr de curmale sau stafide hidratate si stoarse
  • 30 ml ulei de cocos

Ingrediente pentru stratul cu visine:

  • 200 gr de caju hidratat
  • 300 gr de visine (congelate in cazul meu)
  • 4 linguri de indulcitor la alegere (eu am folosit sirop de artar)
  • 100 ml de lapte de cocos gras(din conserva)

Ingrediente pentru stratul de cocos:

  • 300 ml lapte de cocos gras (din conserva – pastrata in frigider cateva ore)
  • 150 gr de fulgi de cocos
  • 3 linguri de indulcitor la alegere (eu am folosit sirop de artar)
  • Zeama de la jumatate de lamaie
  • 200 gr de visine intregi (congelate in cazul meu)

Ingrediente pentru decor:

  • Sucul de la visine
  • 1/2 lingurita de agar agar

Mod de preparare pentru tort raw vegan delicios cu visine si cocos:

Sa incepem cu baza/blatul tortului:

Intr-o tigaie bine incinsa am tostat cateva minute nucile, miscand tigaia pentru ca acestea sa nu se arda. Am tostat cateva secunde si fulgii de cocos. Atentie! Acestia se ard foarte repede, deci este nevoie doar de cateva secunde, timp in care sa ii amestecati constant cu o lingura de lemn sau cu o spatula.

Uleiul de cocos nu l-am topit, pentru ca la temperatura camerei are consistenta untului moale. Eu am folosit stafide pe care le-am hidratat aprox. 40 de minute in apa calduta, apoi le-am stors bine.

Am pus in blender toate ingredientele si le-am amestecat pana am obtinut o masa omogena si usor lipicioasa. Masa trebuie sa ramana legata atunci cand o strangeti in pumn.

Am tapetat cu foaie de copt baza si marginile formei pentru tort. Ca foaia de copt sa adere usor la peretii formei, am uns peretii acesteia cu putin ulei de cocos. Am turnat blatul in tava si cu ajutorul unei linguri am uniformizat suprafata. Am depozitat tava in frigider in timp ce m-am apucat de pregatirea cremelor.

Crema cu visine:

Nucile caju le-am hidratat peste noapte. Am scos visinele din congelator cu cateva ore inainte de a ma apuca de treaba, pentru ca acestea sa fie decongelate.

Am stors visinele foarte bine, dar nu am aruncat sucul.  Am pus toate ingredientele in blender si am transformat totul intr-o crema fina pe care am turnt-o deasupra blatului. Gustati crema si daca vi se pare ca nu este destul de dulce, mai adaugati indulcitor.

Am pus tortul in congelator pentru aproximativ 30 de minute, timp in care am spalat vasele, am strans prin bucatarie si m-am apucat de urmatoarea crema.

Crema de cocos:

Fulgii de cocos i-am hidratat in apa calduta 20 de minute, apoi i-am stors. Visinele le-am decongelat si stors foarte bine, dar nu am aruncat sucul lor.

Am pus fulgiide cocos in blender impreuna cu laptele de cocos, indulcitorul si zeama de lamaie. Gustati crema si daca vi se pare ca nu este destul de dulce, mai adaugati indulcitor. Am turnat crema de cocos deasupra cremei de visine, apoi am luat visinele stoarse si le-am adancit in stratul cremei de cocos. Am pastrat tortul in congelator cat am pregatit decorul.

Pentru decor:

Sucul obtinut din stoarcerea visinelor l-am pus intr-o cratita impreuna cu 1/2 de lingurita de agar agar si am fiert acest amestec doua minute. Am stropit tortul cu acest amestec. Puteti orna si cu fructe proaspete, frunze de menta sau puteti face o glazura din ciocolata. Mie mi s-a parut destul atat. Inainte de pozare i-am adaugat tortului cateva floricele de visin.

Pastrarea si servirea tortului:

Tortul are nevoie sa stea macar 3-4 ore in congelator inainte de a fi servit. Daca faceti monoportii acestea vor fi gata in jumatate de ora.

Pastrati tortul in congelator, iar cu 30-40 de minute inainte de servire il puteti scoate, ca el sa se incalzeasca putin, sa il puteti taia si sa aiba o consistenta buna. Daca faceti monoportii, le puteti scoate doar cu 10-15 minute inainte de servire.

Taiati tortul cu un cutit mare si ascutit pe care sa il scaldati in apa fierbinte. Stergeti cutitul dupa fiecare taiere si scaldati-l din nou in paharul cu apa fierbinte. Asa veti obtine margini frumoase, uniforme si veti felia tortul mai usor.

Asta este reteta de tort raw vegan delicios cu visine si cocos! Sper sa o incercati cat mai curand si astept sa impartasiti impresiile dumneavoasta.

Tort raw vegan delicios cu visine si cocos

Tort raw vegan delicios cu visine si cocos

Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebookinstagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.

Pana la urmatoarea reteta eat well, be happy, love food!

 

4 Replies to "Tort raw vegan delicios cu visine si cocos"

  • comment-avatar
    grosar maria 29 aprilie 2018 (17:27)

    Foarte frumos Felicitari

    • comment-avatar
      Beatrice Singh 29 aprilie 2018 (15:35)

      Mulțumesc!

  • comment-avatar
    Adelina 28 mai 2018 (19:08)

    Nota 10 pt acest tort! Am sa il fac numai decat….la cum arata, cred ca va fi D E L I C I O S !

    • comment-avatar
      Beatrice Singh 10 iunie 2018 (18:47)

      Mulțumesc! A fost extraordinar!😊

Leave a reply

Your email address will not be published.