Tort sarat de conopida sau tarta din conopida

Tort sarat de conopida sau tarta din conopida

Tort sarat de conopida sau tarta din conopida

Cine spune ca torturile trebuie sa fie neaparat dulci?! Un tort sarat poate fi aperitivul perfect pe o masa de sarbatoare. Pentru ca imi place foarte mult conopida, am ales-o pentru acest tort aperitiv. Un tort sarat, pufos si aromat, care e usor de facut si usor de mancat!

Ingrediente pentru tort sarat de conopida sau tarta din conopida:

  • 300 gr de conopida
  • 2 cepe rosii mari
  • 4 oua
  • 4 linguri cu ulei de masline
  • 1 lingurita cu praf de copt
  • 100 gr de faina
  • 100 gr de branza sarata (eu am folosit telemea)
  • 100 gr de cascaval
  • 1/2 lingurita de turmeric
  • 2 linguri de fulgi de drojdie
  • 1/2 lingurita de oregano
  • 2 crengute de cimbru proaspat sau 1/2 de lingurita de cimbru uscat
  • Fulgi de chili dupa preferinta
  • 1 lingurita de unt
  • 2 linguri de susan
  • 1 lingura de chimen
  • Sare si piper

Mod de preparare pentru tort sarat de conopida sau tarta din conopida:

Una dintre cele doua cepe am tocat-o marunt si am calit-o cu putina sare. Cealalta am taiat-o rondele.

Conopida am spalat-o si am taiat-o in buchetele mici. Am pus o oala cu apa la fiert si cand a inceput sa clocoteasca am pus conopida in apa si am lasat-o sa fiarba 6-7 minute. Am scurs conopida de apa si am tocat-o putin mai marunt. Puteti sa fierbeti conopida si la aburi.

Intr-un bol am spart cele patru oua si le-am mixat cu putina sare pana si-au triplat volumul, apoi am turnat uleiul, faina, praful de copt si turmericul. Am incorporat ingredientele cu o spatula, apoi am adaugat conopida care intre timp s-a racit, ceapa calita, telemeaua si cascavalul, fulgii de drojdie, oregano, frunzele de cimbru proaspat si cativa fulgi de chili. Sare si piper puneti dupa preferinta. Daca folositi o branza mai sarata, reduceti cantitatea de sare.

Ca si condimente puteti folosi ceea ce va place mai mult. Rozmarin, patrunjel, busuioc, boia sau alte condimente preferate. Eu am optat pentru cimbrul proaspat pentru ca imi place aroma lui, am folosit si oregano pentru ca se combina armonios, turmericul l-am pus pentru culoare, dar si pentru proprietatile pe care acesta le are, iar fulgii de chili pentru o nuanta mai picanta.

Am ales o tava rotunda cu diametrul de 23 de cm pe care am uns-o cu unt si am tapetat-o atat la baza, cat si pe margini cu amestecul de susan si chimen. Am turnat compozitia in tava si am pus desupra rondelele de ceapa. Puteti sa adaugati cateva seminte de susan si chimen deasupra, sau puteti presara putina branza.

Am pus tava in cuptorul preincalzit pentru 30 – 35 de minute la 180 de grade Celsius.

Rezultatul

Dupa ce am scos tava din cuptor, am asteptat ca tortul sa se raceasca vreo 30 de minute inainte de a-l taia. Acesta este gustos, are o texura aerata si usoara si poate fi servit cu o lingura de smantana alaturi de o salata.

O felie din acest tort delicios poate fi pusa ca pachet la scoala sau la serviciu.

Incercati aceasta reteta si daca va place, incercati si alte retete de pe blog!

Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebookinstagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.

Pana la urmatoarea reteta eat well, be happy, love food!



error: Content is protected !!