06 ian. Chec vegan cu banane, nuci si migdale
Chec vegan cu banane, nuci si migdale
Dupa o luna plina de sarbatori, vizite, musafiri, iesiri, mancare multa si dulciuri in exces, eu m-am cam saturat sa vad prajituri cu creme, torturi si alte deserturi extra pline de calorii si zahar. Poate si voi simtiti la fel. Pentru anul nou, eu am pregatit doua checuri simple de tot cu banane, nuci, migdale, zahar putin, dar am adaugat un topping de ciocolata pentru a face desertul mai festiv. Stratul de ciocolata de deasupra se poate evita fara probleme, dar are si el farmecul sau.
Reteta aceasta de chec pufos, aromat si delicios o gasiti mai jos:
Ingrediente si mod de preparare pentru chec vegan cu banane, nuci si migdale:
- 100 ml de lapte vegetal (eu am folosit de migdale)
- 100 ml de ulei
- 70 gr de zahar brun Muscovado
- 3 banane bine coapte
- 2 linguri cu zeama de lamaie
- Vanilie
- 80 gr de nuci/migdale macinate
- 250 gr de faina
- 1 praf de sare
- 5 gr de bicarbonat
- 5 gr de praf de copt
- Putina coaja de portocala – optional
- O banana pentru decor – optional
Pentru topping:
- 60 gr de ciocolata amaruie vegana
- 2 linguri cu ulei de cocos
- 50 gr de migdale/nuci usor prajite si feliate
Intr-un bol am turnat laptele, uleiul si zaharul. Cu ajutorul unui blender vertical am transformat ingredientele intr-o masa cremoasa, apoi am adaugat bananele, zeama de lamaie si vanilia si am blendat totul intr-o crema. Am adaugat nucile macinale, faina, sarea, bicarbonatul, praful de copt si coaja de lamaie si am apelat la ajutorul unei spatule pentru a le omogeniza.
Am tapetat o tava de chec cu hartie de copt si am turnat compozitia in ea. Daca doriti, puteti curata si taia o banana in jumatate si o puteti aseza deasupra checului. Eu am facut si lucrul acesta, apoi am bagat tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade Ceslius pentru 40-45 de minute, dau pana checul trece testul scobitorii.
Intre timp am prajitu usor migdalele si le-am feliat. Pe baie de aburi am topit ciocolata impreuna cu uleiul de cocos.
Dupa ce checul s-a racit l-am uns cu ciocolata, apoi am presarat migdalele tocate deasupra. Cand ciocolata s-a intarit, am taiat checul si l-am savurat. Este perfect langa o cana cu ceai fierbinte, mai ales pe vremea asta.
Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebook, instagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.
Pana la urmatoarea reteta eat well, be happy, love food!