22 apr. Ciorba taraneasca cu fasole verde
Ciorba taraneasca cu fasole verde
Fasolea verde se numara printre legumele mult indragite de noi si pentru ca am gasit fasole verde proaspata, m-am gandit ca o ciorba ar merge de minune. Chiar pofteam la o ciorba plina de legume si verdeata, asa ca planul a fost facut. Ciorba aceasta are la baza legumele pe care le folosesc cam la orice ciorba, deci nu e nimic nou sau complicat.
Ingrediente pentru ciorba taraneasca cu fasole verde:
- 6 morcovi mici si tineri
- 3 cepe rosii
- 1 pastarnac
- 1 radacina de patrunjel
- 1 bucata de telina
- 2 tije de apio
- 1 ardei kapia
- 1/2 de ardei galben sau verde
- 4 cartofi
- 500 gr de fasole verde
- Cateva buchetele de conopida (aprox 100 de gr)
- 300 ml suc de rosii
- 2,5 litri de apa
- 1/2 lingurita de cimbru uscat
- 1 legatura de patrunjel sau leustean
- Sare si piper dupa gust
- Optional: o cana de bors acru sau zeama de la o lamaie
Mod de preparare pentru ciorba taraneasca cu fasole verde:
Am spalat, curatat si taiat legumele. Ceapa am taiat-o julien, morcovii i-am taiat in jumatate pe lungime, apoi i-am tocat, iar restul legumelor le-am taiat in cubulete.
Intr-o cratita incapatoare am pus doua linguri cu ulei de floarea soarelui si am adaugat morcovul si un praf de sare. Dupa vreo doua minute am adaugat ceapa si cand aceasta a inceput sa se inmoaie am adaugat pastarnacul, radacina de patrunjel, pentru ca nu am avut telina am pus mai multe tije de apio si ardeii. Am adaugat si un sfert de cana cu apa si am lasat legumele sa transpire bine vreo 10 minute, apoi am adaugat sucul de rosii si cimbrul. Am lasat sucul de rosii sa fiarba cateva minute apoi am adaugat cartofii, conopida, fasolea verde, apa si am lasat sa fiarba pana carofii si fasolea verde au devenit moi.
Daca doriti, puteti acri ciorba cu bors acru sau zeama de lamaie. Eu am adaugat o cana cu bors acru si am lasat sa mai fiarba doua minute. Am potrivit sarea, piperul si am stins focul.
Deasupra am pus patrunjel si leustean tocat si am mancat-o cu ceapa verde si paine de casa cu tarate. A fost delicioasa!
Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebook, instagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.
Pana la urmatoarea reteta eat well, be happy, love food!
Reteta de post, vegan