07 mai Curry cu lapte de cocos si oua
Ingrediente si mod de preparare pentru curry cu lapte de cocos si oua:
- 6 oua
- 1 lingura de ulei de cocos
- 1 lingurita de seminte de mustar
- 1/2 lingurita de seminte de fenicul
- 3 boabe de cardamom verde
- 2 cuisoare
- 1 bucata mica de scortisoara
- 2 cepe
- 3-4 catei de usturoi
- 1 cm de ghimbir
- Cateva funze de curry
- 1 lingurita de coriandru pudra
- 1 lingurita de garam masala
- 1/2 lingurita de chili
- 1/4 lingurita de turmeric
- 3 rosii
- 500 ml de lapte de cocos
- Kasuri methi
- Sare dupa gust
Am pus cele 6 oua la fiert. Le-am fiert tare, apoi le-am lasat la racit si le-am decojit.
Intr-o tigaie incapatoare am topit uleiul de cocos si am adaugat semintele de mustae si fenicul, boabele de cardamom, cuisoarele si scortisoara. Dupa cateva secunde in care condimentele au aromat uleiul, am adaugat ceapa taiata julien si am lasat-o sa se inmoaie bine, aproximativ 8 minute, cu putina sare.
Am adaugat apoi usturoiul si ghmbirul pisate si dupa un minut am adaugat frunzele de curry, coriandrul, garam masala, chili si turmericul. Am amestecat in tigaie si dupa aproximativ doua minute am adaugat rosiile tocate.
Rosiile trebuie sa se gateasca timp de 7-8 minute. Intre timp am mai amestecat in tigaie. Cand rosiile au fost bine gatite, am adaugat laptele de cocos si am pus capacul. Sosul trebuie sa fiarba vreo 15-20 de minute, pana se reduce si se ingroasa putin.
La final am adaugat sare, ouale fierte si taiate in jumatate si frunzele de kasuri methi. Daca vi se pare sosul prea gros, mai adaugati putina apa. Am mai lasat sa dea doua clocote, apoi am stins focul.
Acest curry e delicios alaturi de orez, chapati sau naan.
Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebook, instagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.