Fasole cu ceapa in stil indian

Fasole cu ceapa in stil indian

Fasole cu ceapa in stil indian

Pentru zilele reci in care imi doresc o mancare calda, savuroasa si aromata, aleg sa gatesc ceva din bucataria indiana. La fel am ales si acum, cand mi-a venit pofta de fasole in sos de ceapa. O tocana de fasole bine condimentata, cu un sos dulceag de ceapa si rosii. O bunatate, va las sa va convingeti!

Ingrediente si mod de preparare pentru fasole cu ceapa in stil indian:

  • 1-2 frunze de dafin
  • 6 cuisoare
  • 7-8 boabe de piper
  • 1 pastaie de cardamom negru
  • 1 bucata mica de scortisoara
  • 1/2 lingurita de seminte de mustar
  • 1/2 lingurita de seminte de ajwain
  • 6 catei de usturoi
  • 2 cm de ghimbir
  • 5-6 cepe
  • 1 lingurita rasa de coriandru macinat
  • 1 lingurita plina de garam masala
  • 1 lingurita rasa de chili sau dupa gust
  • 1/4 lingurita de turmeric
  • 2 rosii mari
  • 500 gr de fasole rosii fierte
  • Sare dupa gust

Intr-o cratita am pus 2 linguri de ulei si am adaugat frunza de dafin, cuisioarele, boabele de piper, pastaia de cardamom usor strivita, bucata de scortisoara, semintele de mustr si ajwain. Le-am lasat sa se tosteze in uleiul incins timp de 30-40 de secunde, apoi am adaugat usturoiul si ghimbirul trecute prin presa. Imediat am adaugat si ceapa taiata julien si o lingurita de sare. Am gatit ceapa bine, pana aproape s-a topit. Atentie, nu trebuie sa fie caramelizata, ci doar bine gatita si inmuiata. La mine a durat vreo 15-18 minute ca ceapa sa fie asa.

Peste ceapa am adaugat coriandrul macinat, garam masala, chili si turmericul. Le-am dispersat printre bucatile de ceapa, apoi am adaugat cele doua rosii blendate. Dupa cateva minute am pus fasolea si o cana plina cu apa, am pus capacul si am lasat mancarea sa fiarba vreo 25 de minute.

Daca doriti ca mancarea de fasole sa fie mai uscata, adaugati apa mai putina. Daca va doriti o mancare cu putin sos, asa cum am facut-o eu, mai adaugati apa fierbinte pe parcursul fierberii.

La final adaugati sare dupa gust si serviti mancarea alaturi de salata, orez, lipii sau altceva.

 

Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebookinstagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.

Pana la urmatoarea reteta eat well, be happy, love food!

 



error: Content is protected !!