
09 iun. Fursecuri vegane fara coacere cu grau sau orez expandat
Fursecuri vegane fara coacere cu grau sau orez expandat
Din cand in cand simt nevoia sa mananc ceva dulce, dar nu mereu am timp sa incing cuptorul si sa fac niste fursecuri clasice. De cand Eva a mai crescut si e curioasa de tot ce mancam noi, nu prea am mai cumparat biscuiti, fursecuri sau alte gustari din supermarket. Noroc cu retete „la minut”.
Fursecurile astea sunt exact pentru momentele alea cand poftesti o gustare dulce, dar nu ai chef sau timp pentru mai mult. Sunt gata in 10 minute si sunt tare, tare delicioase. Unde mai pui ca nici nu ai nevoie de multe ingrediente, iar daca e foloseste orezul expandat sunt si fara gluten.

Ingrediente si mod de preparare pentru fursecuri fara coacere cu grau sau orez expandat:
- 100 gr de orez sau grau expandat
- 70 ml de ulei de cocos
- 70 ml de sirop de artar
- 170 gr de ciocolata neagra – puteti folosi si cu lapte. Am facut si ies bune
- 250 gr de unt de arahide
Sa vedeti acum cat de simplu sunt de facut aceste fursecuri. Intr-o cratita am pus uleiul de cocos, siropul de artar, ciocolata si untul de arahide. Eu am folosit un unt de arahide care nu contine altceva decat arahide.
Am pus cratita pe foc si am amestecat pana toate s-au topit fain. Le-am turnat peste graul expandat si le-am dat forma cu ajutorul lingurei de pus inghetata. Le-am asezat intr-o tigaie, pe hartie de copt. Le-am turtit putin cu degetele si cam asta e tot. Eu am pus deasupra niste unt de arahide si cateva picaturi de ciocolata, sa arate mai dragut. Le-am lasat la rece sa se intareasca pana a doua zi. Mi-au iesit vreo 16 fursecuri mari.
Fursecurile se pastreaza in frigider intr-un recipient etans si tin o saptamana sigur, pe probate. Dar nu stiu daca vor rezista atata timp.

Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebook, instagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.