22 apr. Tocanita indiana de conopida si cartofi
Tocanita indiana de conopida si cartofi
Mancarea indiana nu este cea mai sanatoasa, insa este taaaare gustoasa. In bucataria indiana se foloseste foarte mult prajeala, care desi da gust bun preparatelor, nu este o alegere fericita pentru sanatatea noastra. Dar din cand in cand ne mai permitem si cate o mica scapare. Bineinteles ca puteti sari pasul prajelii si puteti fierbe legumele. Va iesi o tocanita buna, dar nu va avea acelasi gust. Eu v-o prezint asa cum am invatat-o de la mama soacra.
Ingrediente pentru tocanita indiana de conopida si cartofi:
- 600 gr de conopida
- 400 gr de cartofi
- 2 cepe rosii
- 4-5 catei de usturoi
- 2 cm de ghimbir
- 1 foaie de dafin
- 1 lingurita de chimion(eu folosesc chimen pentru ca nu imi place gustul chimionului)
- 1/2 lingurita de seminte de mustar
- 1/2 lingurita de turmeric
- 1/2 lingurita de coriandru macinat
- 1 lingurita de garam masala
- 1 lingurita de chili
- 2 rosii mari sau 150 gr suc/sos de rosii
- Sare dupa gust
Mod de preparare pentru tocanita indiana de conopida si cartofi:
Am spalat conopida si am desfacut-o in buchetele mici. Am spalat, curatat si taiat cartofii. Am tocat ceapa julien, usturoiul si ghimbirul le-am transformat intr-o pasta cu ajutorul mojarului si am pregatit toate condimentele asa incat sa le am la dispozitie atunci cand le vine randul.
Intr-un wok sau o tigaie mai adanca am infierbantat o lingura de ulei si am prajit usor conopida, pana a capatat o culoare aurie. Am scos-o pe o farfurie si am procedat la fel si cu cartofii.
In acelasi wok infierbantat, am pus o lingura de ulei si am adaugat semintele de chimen, mustar si foaia de dafin. Acestea au inceput sa danseze datorita uleiului incins. Dupa vreo 30 de secunde am adaugat pasta de ghimbir si usturoi. Am lasat uleiul sa se aromatizeze cateva secunde si am adaugat rapid ceapa. Cand ceapa s-a inmuiat, am adaugat condimentele si le-am lasat sa faca cunostinta pret de un minut, apoi am adaugat sucul de rosii.
Dupa ce am adaugat sucul de rosii, am lasat sosul sa fiarba 10 minute, apoi am adaugat cartofii si conopida, putina apa si am pus capacul. A fiert tocana mea vreo 20 de minute, pana a scazut frumos si a ramas cu un sos dens si aromat.
Verificati tocana si mai adaugati apa pe parcursul fierberii, daca vi se pare ca este necesar.
Asta a fost toata treaba. Nu a ramas decat sa savuram o portie din aceasta delicioasa tocanita indiana de conopida si cartofi.
Langa aceasta tocanita, noi am avut chapati. Reteta o gasiti AICI
Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebook, instagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.
Pana la urmatoarea reteta eat well, be happy, love food! 🙂
Reteta de post, vegan