Covrigi bavarezi

Covrigi bavarezi

Covrigi bavarezi. Covrigi de casa cu o coaja crocanta si un interior pufos.

Ceea ce face covrigii bavarezi cu adevarat speciali, este solutia in care acestia sunt imbaiati inainte de coacere. In brutarii/patiserii acestia sunt scufundati intr-o solutie ce contine soda caustica intr-o doza foarte mica, deci o solutie diluata si sigura. Daca v-ati speriat atunci cand ati citit soda caustica, nu este cazul. In afara faptului ca procentajul folosit este controlat de autoritatile sigurantei alimentelor, aceasta substanta este regasita si in covrigei, sticksuri si alte produse crocante. Tocmai aceasta solutie ofera luciul, culoarea si gustul specific.

Noi vom face o solutie alcalina din apa si bicarbonat de sodiu. Nu vom obtine acelasi rezultat ca si in brutarii/patiserii, insa covrigii vor obtine gustul acela delicios al covrigilor bavarezi.

Ingrediente si mod de preparare pentru covrigi bavarezi :

  • 550 gr de faina
  • 10 gr de zahar
  • 10 gr de sare
  • 15 gr de drojdie proaspata
  • 50 ml de ulei de floarea soarelui
  • 300 ml de apa

Pentru solutia covrigilor:

  • 1 litru de apa
  • 50 gr de bicarbonat de sodiu

Intr-un bol am pus faina, zaharul sarea si drojdia proaspata. Deasupra lor am turnat uleiul si apa. Am framantat aluatul vreo 10-15 minute, apoi l-am lasat acoperit 10 de minute.

Dupa acest timp am impartit aluatul in 10 bile egale(puteti folosi un cantar, in felul acesta covrigii vor fi egali). Am aplatizat fiecare bila si am rulat-o. Am acoperit bucatile de aluat si am inceput sa modelez covrigii.

Din fiecare bucata am intins o coarda lunga, mai subtire pe margini si mai grosuta in mijloc. Am format un „U”, apoi am rasucit de doua ori capetele subtiri si le-am lipit de partea de sus, partea mai groasa.

Am pus covrigii intr-o tava tapetata cu hartie de copt si i-am acoperit. I-am lasat sa creasca 30 de minute la temperatura camerei, apoi i-am pus in congelator 20 de minute. Daca nu ii puteti pune in congelator, ii puteti aseza in frigider pentru macar 40 de minute.

Este bine sa stea in congelator, pentru ca atunci cand sunt scufundati in solutie si apoi scursi, sa isi poata pastra forma.

Solutia covrigilor:

Intr-o cratica am pus un litru de apa si 50 de gr de bicarbonat de sodiu. Am aprins aragazul si am lasat solutia sa ajunga aproape de punctul de fierbere, apoi am stins flacara.

Am imbaiat pe rand fiecare covrig in aceasta solutie scufundandu-l bine, dupa care i-am lasat sa se scurga pe un gratar, apoi i-am transferat din nou in tava, pe hartia de copt. Am presarat putina sare deasupra covrigilor, apoi am introdus tava in cuptorul incins si i-am copt 15 minute.

Covrigii au o crusta crocanta si aurie, iar interiorul lor este pufos.

Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebookinstagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.

Pana la urmatoarea reteta eat well, be happy, love food!

 

 

Retete vegane, de post!



error: Content is protected !!