Salam de biscuiti cu ciocolata si portocala

Salam de biscuiti cu ciocolata si portocala

Salam de biscuiti cu ciocolata si portocala

Daca tot e sezon festiv, o sa postez deserturi cu aroma de iarna si imbracate in straie de sarbatoare. Sper sa nu va plictisesc cu aroma portocalelor sau cu scortisoara, pentru ca voi abuza de ele o perioada.

Pentru acest salam de biscuiti am adaugat doar cateva ingrediente in plus si a iesit ceva minunat.

Cred ca toti am copilarit cu acest desert. Pentru mine fiecare felie de salam de biscuiti e o excursie in trecut. Si cu toate ca imi place tare mult, il pregatesc rar. Poate o data pe an, maxim de doua ori, de obicei in perioada Craciunului sau a Anului Nou. Cred ca asa a fost traditia la noi acasa, asa ca perioada asta de iarna mi se pare cea mai potrivita pentru salamul de biscuiti.

Deci, trecem la reteta. Din cantitatile de mai jos am obtinut doua batoane medii.

Ingrediente si mod de preparare pentru salam de biscuiti cu ciocolata si portocala:

  • 250 gr de biscuiti
  • 50 gr de stafide
  • 50 gr de nuci sau alune de padure tostate
  • Coaja de la o portocala netratata
  • 100 ml de lapte – eu am folosit vegetal, de migdale
  • 100 gr de ciocolata cu lapte sau amaruie – dupa preferinta
  • 30 gr de zahar – eu nu am pus
  • 30 gr de cacao
  • 1 lingurita de scortisoara
  • 80 gr de unt
  • 4 picaturi de ulei esential de portocala
  • Zahar pudra sau fulgi de cocos pentru decorul final

Am rupt sfaramat biscuitii intr-un bol. Deasupra lor am adaugat stafidele, nucile si coaja de portocala. Am amestecat totul, apoi m-am ocupat de partea lichida.

Intr-o cratita am pus laptele, ciocolata, cacaoa, scortisoara si untul. Le-am pus pe foc pana ciocolata si untul s-au topit. Am amestecat mereu. La final am pus si uleiul esential de portocala.

Am turnat lichidul peste biscuiti si am amestecat cu ajutorul unei spatule, apoi mi-am bagat mainile acolo pentru a termina treaba mai repede si mai usor.

Am intins compozitia pe doua bucati de folie de plastic, am rulat folia strans si am dat forma salamului, apoi am legat capetele.

Am pus salamul in frigider pana a doua zi. L-am dat cu putin zahar pudra in momentul servirii.

Salam de biscuiti cu ciocolata si portocala

Sper sa incercati reteta si astept parerile voastre. Va pup!

O alta reteta de salam de biscuiti gasiti aici:

Daca vrei sa fii la curent si cu alte postari, urmareste ourdailyfood si pe facebookinstagram sau aboneaza-te la newsletter ca sa primesti pe e-mail urmatorul articol.



error: Content is protected !!